O scurtă istorie a fotografiei: Șapte momente marcante

Fotografia este una dintre artele care, fără îndoială, a schimbat lumea și modul în care o percepem. Chiar dacă sensul i-a fost alterat de obsesia pentru selfie-uri și fotografii cu mâncare, baza ei rămâne la fel de fascinantă.

Termenul de „fotografie” provine din limba greacă şi tradus literalmente înseamnă „a picta cu lumină”.

Aceste fenomen de pictare cu lumină a fost observat încă din secolul al III-lea î.Hr. când Aristotel a descoperit faptul că dacă se realizează o gaură într-o cutie, pe peretele opus acesteia se va forma o imagine reală, însă răsturnată.

Astfel, prima formă de aparat de fotografiat a fost, de fapt, o cameră obscură în care se putea observa imaginea răsturnată a unui obiect aflat în faţa acesteia.

În aceeaşi perioadă s-a descoperit că lumina înnegreşte clorura de argint şi că hiposulfitul de sodiu poate acţiona precum un „fixator”. Joseph Nicephore Niepce a folosit aceste trei proceduri pentru a transpune o imagine pe o placă metalică, iar calitatea era destul de ridicată.

nvenţia sa a fost preluată de Jacques Mande Daguerre, stabilindu-se astfel anul oficial al invenţiei fotografiei, 1839. În perioada următoare, s-au realizat tot mai multe descoperiri în domeniul fotografiei, creându-se astfel primele aparate de fotografiat şi primele filme realizate pe un suport de celuloid.

Prima fotografie făcută vreodată – Vedere de la fereastra din Le Gras

Fotografia a fost realizată în anul 1826 de către Nicephore Niepce. Imaginea surprinde câteva clădiri ale unor ferme din Franța.

Prima fotografie color făcută vreodată – O fundă de stofă

A fost realizată în 1861 de către fotograful englez Thomas Sutton, prin punerea în practică a unei teorii sugerate de fizicianul James Clerk Maxwell în 1855. Este fotografia unei funde din stofă în carouri. Tehnica intrată în istorie sub numele Sutton-Clerk constă în folosirea a trei filtre separate de culoare (roșu, verde, albastru) și combinarea lor într-o singură imagine.

Prima fotografie a unui eveniment – Lansarea Cape Canaveral

Fotografii NASA au surprins lansarea Cape Canaveral în iulie 1950. Racheta era cunoscută sub numele Bumper 2. De asemenea, se pot observa mai mulți fotografi pregătiți pentru surprinderea momentului.

Prima fotografie a unei persoane – Boulevard du Temple, Paris

Fotografia a fost făcută de Louis Daguerre. Expunerea a durat aproximativ șapte minute, iar scopul era de a surprinde trecătorii de pe bulevard. Putem observa în partea stângă inferioară un bărbat căruia îi sunt lustruiți pantofii.

Prima fotografie digitală

Prima fotografie digitală a fost făcută în 1957, adică cu aproape 20 de ani înainte să fie inventată prima cameră digitală Kodak. Fotografia este o scanare digitală a uneia făcute inițial pe film și are o rezoluție de 176×176, cât să intre perfect în chenarul fotografiei de profil pentru Instagram.

Primul autopotret făcut vreodată

Cu mult înainte ca selfie-urile să acapareze rețelele sociale, a existat Robert Cornelius, care a anticipat această isterie. Așadar, primul autoportret din istoria fotografiei a fost realizat în 1839.

Prima fotografie din spațiu

Prima fotografie realizată în spațiu datează din anul 1946, chiar la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, cu câțiva ani înainte ca primul satelit, Sputnik, să ajungă în Cosmos.

sura: https://playtech.ro/2015/o-scurta-istorie-a-fotografiei-sapte-momente-marcante/

Lasă un răspuns