In ultima perioada am fost intrebat de multi fotografi aflati la inceput de drum ce aparat le recomand: DSLR sau mirrorless. Este o intrebare fireasca, la care ar trebui sa raspunda orice fotograf amator sau entuziast care doreste sa treaca „la nivelul urmator”: achizitia unui aparat foto de sistem. Aparatele foto mirrorless sunt relativ noi pe piata (au aparut in ultimii cinci ani) iar DSLR-urile sunt deja consacrate. Asadar, care este alegerea ideala?
Am avut ocazia sa lucrez in ultimii ani cu majoritatea sistemelor mirrorless lansate de producatori. In paralel, am urmarit evolutia aparatelor foto DSLR si eforturile producatorilor de a le face mai accesibile, mai usor de utilizat si mai pe placul fotografilor entuziasti (in segmentul entry/mid-level, bineinteles). Intre timp, aparatele foto mirrorless au evoluat, s-au (mai) maturizat si au devenit mai performante si mai accesibile. Tehnologia evolueaza iar astazi am ajuns in situatia in care DSLR-ul nu mai este unica recomandare pentru un fotograf aflat la inceput de drum.
De ce un aparat foto mirrorless? De ce un DSLR?
Daca vrei sa „faci pasul cel mare” de la un aparat compact/bridge la un aparat foto „de sistem” cum sunt DSLR-urile si, mai nou, aparatele foto mirrorless, este bine sa iti pui aceste intrebari: de ce ai alege un SLR si nu un Mirrorless? Sau invers. Pentru a sintetiza cat mai bine avantajele si dezavantajele celor doua sisteme, am realizat tabelul de mai jos si le-am asezat fata in fata. Sa vedem care sunt avatajele si dezavatajele unui aparat foto mirrorless fata de un DSLR si de ce, uneori, delimitarea dintre ele este cat se poate de sublima.
Aparate foto mirrorless | DSLR | ||
---|---|---|---|
Portabilitate | Dimensiuni compacte, foarte portabile | Dimensiuni considerabile, greutate mai mare | |
Usurinta in utilizare | La fel de versatile in modul Auto ca un aparat compact | O baza de cunostinte este necesara pentru a le putea exploata la maxim | |
Calitatea imaginilor | Buna spre foarte buna | Excelenta | |
Control manual | (Aproape) toate includ modurile P/A/S/M | P/A/S/M | |
Focalizare automata | Focalizarea automata este mai lenta decat in cazul DSLR-urilor | Focalizare automata rapida, precisa, cu posibilitatea urmarii subiectului (actiune) | |
Intarziere la eclansare (lag) | Insesizabila | Insesizabila | |
Versatilitate | Rezultate bune in majoritatea situatiilor | Rezultate excelente in orice situatie | |
Extensia sistemului | Un numar din ce in ce mai mare de obiective si accesorii disponibile (inclusiv adaptoare) | O oferta vasta de obiective si accesorii disponibile | |
Vizorul | Electronic (sau deloc) | Optic |
Acum, dupa ce am vazut care sunt, pe scurt, principalele diferente si atuuri ale celor doua sisteme, sa le analizam pe rand:
Pro si contra: dimensiunile
Daca intrebi un fotograf profesionist care sunt avantajele sistemului mirrorless iti va spune imediat: dimensiunile compacte. Unele aparate foto mirrorless pot fi confundate destul de usor cu aparatele compacte, datorita dimensiunilor reduse. Acest aspect poate fi atat un avantaj cat si un dezavantaj. Dimensiunile reduse reprezinta un avantaj din doua motive: confortul personal (un mirrorless cu 2-3 obiective incape intr-o geanta mica, de umar, pe cand un DSLR cu obiective echivalente cantareste cateva kilograme bune si trebuie transportat intr-un rucsac foto) si perceptia altora asupra ta, ca fotograf. Cu un aparat foto mirrorless vei putea trece neobservat (sau ne luat in seama) atunci cand vei face fotografii pe strada sau in public si vei putea surprinde cadre cu oameni in ipostaze naturale, fara sa isi dea seama ca i-ai fotografiat. Mi s-a intamplat asta de cateva ori si dimensiunile compacte ale aparatelor foto mirrorless au reprezentat, pentru mine, un avantaj clar.
Totusi, dimensiunile compacte pot fi si un dezavantaj, mai ales atunci cand utilizati obiective voluminoase (sau obiective de DSLR pe mirrorless, cu adaptor). Veti observa ca aparatul nu este la fel de confortabil ca un DSLR cu acelasi obiectiv montat si asta datorita body-ului mai mic, a gripului mai putin pronuntat si a greutatii mai reduse. Unul din sistemele care permite atasarea unui obiectiv DSLR la mirrorless este Nikon 1, cu adaptor, ca in imaginea de mai jos (Nikon 1 V1 cu obiectivul Nikkor 24-70mm f/2.8).
Pro si contra: vizorul (optic vs electronic)
Aparatele foto DSLR se caracterizeaza prin sistemul de vizare optic, cu pentaprisma sau pentaoglinda. Avantajele sunt de necontestat: o imagine clara, luminoasa si un sistem de vizare care permite focalizarea manuala in orice conditii. In cealalta „tabara”, a aparatelor foto mirrorless, producatorii s-au grabit sa elimine vizorul pentru a reduce dimensiunile aparatului iar astazi, majoritatea aparatelor mirrorless nu includ nici macar un vizor electronic. Unele ofera optiunea unui vizor atasat pe patina de blitz, iar altele deloc. Sunt destul de putine aparate foto mirrorless care sa ofere un vizor electronic decent, iar cu siguranta nici unul nu este la fel de versatil ca un vizor optic, desi unele se apropie cat pot de mult de calitatile acestuia. Cele mai performante vizoare electronice le-am intalnit la: Olympus OM-D, Panasonic G5 si Samsung NX20.
Pe de alta parte, de foarte multe ori am vazut fotografi amatori care isi cumpara un DSLR pentru ca apoi sa foloseasca exclusiv vizarea pe ecranul LCD (in modul Live View). Este, daca vreti, o dovada a faptului ca si-au ales un aparat care nu li se potriveste. Sistemul Live View din DSLR-uri este, de cele mai multe ori, inferior celui de pe aparatele foto mirrorless, pentru ca a fost proiectat doar ca o extensie a vizorului optic. Nu doar el ci si sistemul AF, care este extrem de lent pe DSLR-uri atunci cand utilizam vizarea pe LCD…. Pe aparatele foto mirrorless, mai ales cele care nu au un vizor electronic integrat, ecranul LCD si sistemul „Live View” este utilizat cu precadere pentru a incadra si de aceea performantele lui sunt de top.
Despre vizorul electronic si sistemele live view am mai discutat aici.
Obiectivul de kit: 18-55mm (sau echivalent)
Mitul obiectivului de kit care are o calitate indoielnica este cunoscut de toata lumea si nu trebuie sa il mai repet. Justificat sau nu, obiectivul de kit nu are o reputatie foarte buna si asta mai ales datorita obiectivelor de la primele DSLR-uri entry-level care au intrat pe piata acum mai bine de 10 ani. Intre timp, situatia s-a mai schimbat. Totusi, daca vorim de calitate, sistemele Mirorlress incearca sa iasa in evidenta prin obiective de kit mai performante. Producatorii de aparate foto mirrorless au observat ca 70% dintre cei care achizitioneaza un astfel de aparat nu isi mai cumpara si alte obiective suplimentare in viitor, asadar incearca sa le ofere din start un obiectiv care sa aiba o calitate decenta. Cel mai bun exemplu: obiectivul de kit Olympus 12-50 f/3.5-6.3, care este protejat impotriva stropilor de apa si are doua moduri de zoom: mecanic (ca la orice obiectiv DSLR) si electric, pentru o tranzitie cursiva intre focale in timpul filmarii (ceea ce nu poti obtine decat cu accesorii speciale in cazul obiectivelor obisnuite, non-servo). Asadar, iata un obiectiv de kit care pe langa o calitate optica foarte buna ofera si ceva in plus fata de modelele similare de la DSLR-uri.
Obiectivele si accesoriile suplimentare
Un alt atuu de necontestat al aparatelor foto DSLR il reprezinta gama variata de obiective si accesorii din oferta producatorului (Canon, Nikon, Pentax etc) sau chiar si de la terti (Tamron, Sigma, Tokina etc). Avantajele sunt cat se poate de clare: o oferta mai variata, cu obiective atat entry-level cat si profesionale, la preturi la fel de variate.
La popul opus se afla sistemele mirrorless, mai noi pe piata, care nu au inca acest avantaj: producatorii terti nu se inghesuie sa lanseze obiective pentru acest sistem si, de cele mai multe ori, nici producatorii de aparate nu ofera o gama asa de variata de accesorii si obiective. Cel mai bun sistem, din acest punct de vedere, este Micro 4/3, care are in prezent cea mai variata gama de obiective (aproape 40 la numar doar in oferta F64…), inclusiv teleobiective din gama Pro, cu f/2.8 constant, grandangulare corectate sau obiective fisheye. Asadar, daca vreti sa profitati de avantajele unui aparat mirrorless si sa beneficiati si de o oferta variata de obiective si accesorii, alegeri un aparat mirrorless cu senzor Micro 4/3 de la Olympus sau Panasonic. Sau un Sony NEX, care are deja o gama destul de larga de obiective chiar de la Sony.
DSLR entry-level sau mirrorless?
Una din intrebarile la care am fost pus sa raspund din ce in ce mai des in ultimul timp. Cu siguranta, mai ales printre fotografii amatori, exista urmatoarea perceptie: un aparat foto este cu atat mai performant cu cat dimensiunile sale sunt mai mari. Nimic mai fals. Un DSLR entry-level lansat in ultimul an produce imagini mai bune decat un DSLR hi-end cu APS-C lansat acum 6 ani, de exemplu. La fel, un aparat foto mirrorless care, de cele mai multe ori, include un sensor de DSLR (APS-C), produce imagini similare unui astfel de aparat, dar intr-un body mai compact.
Asadar, asa cum am mai spus si celor care m-au intrebat direct: raspunsul la aceasta intrebare il afli praspunzand la o alta intrebare: cat de mult esti dispus sa investeti in pasiunea ta pentru fotografie?
Daca totul se rezuma la dorinta de a avea un aparat „mai bun”, pentru fotografii mai reusite tehnic, fara a exista dorinta de a investi in viitor in diverse obiective si accesorii, atunci un aparat foto mirrorless ar putea fi alegerea ideala. Daca, din contra, vrei sa iti dezvolti pasiunea, sa achizitionezi mai multe obiective si – poate – intr-un final sa ajungi sa castigi bani din fotografie, atunci versatilitatea unui sistem DSLR ar putea fi raspunsul…
Concluzii
Desi aparatele foto mirrorless inca nu pot inlocui intru-totul sistemele DSLR, este clar ca acestea prezinta o serie de avataje care nu pot fi trecute cu vederea. Calitatea imaginilor (asemanatoare DSLR-urilor), dimensiunile compacte si greutatea redusa sunt principalele atuuri care recomanda un aparat foto mirrorless in fata unui DSLR. Daca nu aveti in plan sa investiti in obiective sau accesorii, un aparat foto mirrorless ar putea fi o alegere mai buna decat un DSLR entry level. Pe de alta parte, daca vreti sa profitati de avantajele unui vizor optic, a unei game mai bogate de obiective si accesorii si de o calitate mai buna a imaginilor, atunci un DSLR ar fi de preferat.
Recomandari:
Aparate mirrorless: Olympus OM-D, Sony NEX-5R, Nikon 1 V2, Samsung NX20, Panasonic G5
DSLR entry-level: Nikon D3200, Canon 600D, Nikon D5200, Canon 1100D
La final, nu trebuie sa uitati un lucru: nu aparatul face fotografia ci fotograful! Fotografii excelente se pot face atat cu un DSLR cat si cu un Mirrorless, in egala masura. Depinde doar de voi. Aparatul, indiferent de model sau sistem, este doar o unealta….
sursa:https://www.clubulfoto.com/dslr-sau-mirrorless/